Prima pagină › colectare selectiva a deseurilor

Blog

Hai cu noi la Liveland Festival!

18.06.2010 | 0 comentarii | Postat de MaiMultVerde in Proiect

Mergi cu noi la Liveland Festival, între 17-19 iunie! Participarea constă în promovarea colectării selective şi strângerea semnăturilor pentru susţinerea acesteia.

Liveland este un festival muzical care militează pentru armonizarea relaţiei om-natură, la care vor cânta Robin & The Backstabbers , The Amsterdams, The Cinematics, Kleerup şi mulţi alţii. Dacă îţi place muzica bună şi esti interesat de colectarea selectivă, eşti omul nostru!

Înscrie-te şi află mai multe detalii despre participarea la eveniment trimiţând un e-mail la adresa asociatia [at] maimultverde [dot] ro

-

-

Taguri: , ,

Stop gunoiului de-a dura!

06.05.2010 | 3 comentarii | Postat de MaiMultVerde in Proiect

La Târgu Jiu a început o campanie de colectare selectivă a deşeurilor şi educare a locatarilor din blocuri împotriva ‘sportului’ aruncării cu gunoi de pe toboganele etajelor în tomberoane.

Majoritatea blocurilor vechi sunt prevăzute cu astfel de tobogane, iar gunoiul aruncat din comoditate de la etaj ajunge în acelaşi loc, fără a fi separat şi mai apoi reciclat.

Iniţiativa aparţine Radio Târgu Jiu, care îndeamnă ascultătorii să facă efortul civic de a separa gunoiul în funcţie de tipul său (plastic, sticlă, metal, organic) şi de a-l plasa în coşurile de gunoi din oraş, special amenajate pentru colectarea selectivă:

Cum separăm gunoiul dacă stăm într-un bloc prevăzut cu boxe? Sau, mai bine zis, îl separăm? Din comoditate, NU! Ne este mult mai simplu să aruncăm, la grămadă, pe tobogan, resturile menajere împreună cu sticle, PET-uri, hârtie sau doze din aluminiu. Ne dorim să fim un oraş european, dar adevăraţii europeni nu stau cu gunoiul la intrarea în bloc.

Astfel, Radio Târgu Jiu se află pe aceeaşi undă cu mesajul campaniei Viaţa după colectare şi oferă informaţii ascultătorilor despre cum pot să ceară autorităţilor locale, prin scrisoarea de pe viatadupacolectare.ro, amplasarea sistemelor de colectare selectivă a deşeurilor în apropierea locuinţelor lor.

Campania Stop gunoiului de-a dura în oraşul lui Brâncuşi are ca parteneri A.P.M. Gorj, Primăria Târgu Jiu, firma Polaris, şi militează pentru desfiinţarea vechilor tomberoane de bloc şi introducerea celor de colectare selectivă a deşeurilor.

Taguri: , , , , , , , , , ,

Eveniment pe tema colectării selective a deşeurilor la Parlament

05.05.2010 | 1 comentariu | Postat de MaiMultVerde in Proiect

Asociaţia MaiMultVerde şi Preşedintele Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, Sulfina Barbu, vă invită joi, 6 mai 2010, la ora 12.00, să participaţi la un eveniment dedicat colectării selective a deşeurilor de ambalaje în România. Evenimentul va avea loc la Palatul Parlamentului, în Sala Spiru Haret (nivel P, intrare A3S2).

La eveniment se întâlnesc părţi direct interesate de domeniul colectării selective a deşeurilor de ambalaje: autorităţi centrale şi locale cu putere de decizie în domeniu, societăţi de transfer de responsabilitate, organizaţii nonguvernamentale şi membri ai Parlamentului României. Evenimentul este organizat de Asociaţia MaiMultVerde şi susţinut de Sulfina Barbu.

Andreea Marin Bănică, ‘ambasador’ al proiectului „ Viaţa după colectare” în anul 2009, va vorbi invitaţilor despre colectarea selectivă şi beneficiile acesteia pentru mediu, cât şi despre rezultatele acestui proiect în primul său an de implementare. Ceilalţi vorbitori în cadrul evenimentului vor fi:

Intervenţiile vorbitorilor vor fi urmate de întrebări din partea invitaţilor şi de un moment de socializare şi bufet.

Dacă vrei să participi la evenimentul dedicat colectării selective de joi, 6 mai, ora 12:00, la Palatul Parlamentului, trimite un e-mail cu subsemnatul pe adresa miruna@maimultverde.ro şi aşteaptă confirmarea noastră. Noi te aşteptăm să discutăm mai multe despre colectarea selectivă a deşeurilor şi îmbunătăţirea condiţiilor în care se desfăşoară aceasta în România.

Taguri: , , , , , , , , , , , , ,

Viaţa după colectare continuă la concertul Madonnei

24.08.2009 | 0 comentarii | Postat de MaiMultVerde in Proiect

madonna-bucuresti-parcul-izvor-august-2009

Colectare selectivă a deşeurilor se face şi la concertul Madonna!

MaiMultVerde are nevoie de 15 voluntari pentru concertul Madonna. Chiar şi la un concert, deşeurile sunt colectate selectiv, iar voluntarii MaiMultVerde vor  fi acolo pentru a transmite mesajul campaniei “Viaţa după colectare.”

Dacă îţi place Madonna şi susţii colectarea selectivă, trimite repede un email la voluntar@maimultverde.ro. Noi îţi vom trimite mai multe detalii, iar miercuri ne vom întâlni pentru a discuta despre participarea la concert.

Taguri: , , , ,

 
Coca Cola HBC MaiMultVerde EcoRom Zile si Nopti Neogen
ZOOM