Prima pagină › ministru
31.05.2010 | 1 comentariu | Postat de MaiMultVerde in Proiect
Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a fost prezent la concertul AC/DC la invitaţia MaiMultVerde şi EcoRom Ambalaje.
Ministrul s-a întânit cu cele trei mascote din viatadupacolectare.ro, “Balerina Origami”, “Zâna din sticluţă” şi “Cavalerul Metalo-Plastic”, precum şi cu cei 50 de voluntari MaiMultVerde care au popularizat în timpul concertului colectarea selectivă a deşeurilor, îndemnându-i pe participanţi să arunce plasticul, hârtia, sticla şi metalul la cele 40 de puncte de colectare selectivă amplasate de EcoRom Ambalaje în Piaţa Constituţiei.
La concert, voluntarii au colectat semnături pentru scrisorile prin care cerem primarilor şi parlamentarilor să urgenteze implementarea unor sisteme de colectare selectivă la nivel municipal.

Este nevoie de cât mai multe astfel de evenimente, care să conştientizeze populaţia depre necesitatea colectării selective a deşeurilor. Suntem cetăţeni europeni şi trebuie să ne comportăm ca atare.
László Borbély, Ministrul Mediului şi Pădurilor
Evenimentul face parte din campania Viaţa după colectare, realizată de MaiMultVerde şi Coca-Cola HBC România în parteneriat cu EcoRom Ambalaje şi Neogen.
În cadrul aceleiaşi campanii, MaiMultVerde a organizat întâlnirea Andreei Marin Bănică cu parlamentarii din Comisia de Mediu a Camerei Deputaţilor şi am trimis peste 2,000 de scrisori autorităţilor locale pe tema colectării selective.
Taguri: 2010, ac/dc, colectare, concert, Dragos Bucurenci, mascote, ministru, VDC, viata