Prima pagină › scrisoare
04.05.2010 | 0 comentarii | Postat de MaiMultVerde in Proiect
MaiMultVerde caută voluntari plini de viaţă după colectare, care să strângă cât mai multe scrisori de susţinere de la trecătorii şi participanţii ONG Fest-ului din week-end-ul 7-9 mai 2010, din centrul vechi al capitalei.
Aşteptăm la standul viatadupacolectare.ro pe toţi cei care vor să solicite primarilor şi parlamentarilor, amplasarea sistemelor de colectare selectivă în apropierea propriilor locuinţe. Susţinem astfel colectarea selectivă a deşeurilor şi reciclarea acestora pentru un mediu mai curat, pentru refolosirea şi economisirea resurselor.
Dacă vrei să dai o mână de ajutor în ”Viaţa după colectare” la ONG Fest, scrie până miercuri, 5 mai, la ora 16:00, un e-mail pe adresa miruna [at] maimultverde.ro şi lasă numele, prenumele şi un număr de telefon la care poţi fi contactat/ă, precum şi ziua/zilele în care poţi ajuta ca voluntar la strângerea scrisorilor. Vei strânge comori sub formă de scrisori în viaţa după colectare timp de 6-8 ore pe zi.
Ai asigurate apă, masa de prânz, experienţa şi distracţia participării la festivalul ONG-urilor din capitală, alături de MaiMultVerde.
P.S. Dacă n-ai ajuns la ONG Fest, dar îţi surâde ideea unei vieţi după colectare pentru gunoiul pe care îl arunci neselectat, te rugăm să-i trimiţi o scrisoare primarului, să-ţi ceri politicos drepturile şi să-l rogi să-ţi aducă cele trei containere mai aproape de casă. Sau să iei tastatura de coarne şi să trimiţi un e-mail Primăriei.
Hai la colectat!
Taguri: 2010, ong fest, scrisoare, viata dupa colectare, viatadupacolectare.ro, voluntariat
11.08.2009 | 0 comentarii | Postat de MaiMultVerde in Proiect
Simona Tache scrie. Şi o face bine. A scris pentru Academia Caţavencu şi Cotidianul, scrie pe blog la www.simonatache.ro. Iar acum a scris primăriei sectorului în care locuiește.
Simona s-a alăturat campaniei “Viaţa după colectare” şi a trimis o scrisoare autorităţilor, prin care cere să îi fie implementat în apropierea locuinţei un sistem de colectare selectivă a deșeurilor.
Modelul îl găsiți pe www.viatadupacoletare.ro și nu vă sfiiţi să luaţi documentul cu pricina ca sursă de inspiraţie şi să îl trimiteţi primărilor ca să puteţi beneficia de sistemul de colectare selectivă a deşeurilor în apropierea zonei în care locuiţi!
Taguri: academia catavencu, colectare, colectare selectiva, cotidianul, primarie, scrisoare, simona tache