Prima pagină › scrisoare pentru colectare selectiva a deseurilor
15.06.2010 | 0 comentarii | Postat de MaiMultVerde in Proiect
Douăzeci de voluntari MaiMultVerde au explicat celor prezenţi la concertul Eric Clapton din Bucureşti, în 11 iunie pe Stadionul Iolanda Balaş, cum stăm cu acustica reciclării şi colectării selective a deşeurilor în ‘Viaţa după colectare‘.
Publicul domnului Clapton s-a întâlnit “Balerina Origami”, “Zâna din sticluţă” şi “Cavalerul Metalo-Plastic”, cele cu trei mascote din viatadupacolectare.ro, care i-au îndemnat să semneze scrisorile prin care solicită un sistem civilizat de colectare selectivă a deşeurilor în apropierea locuinţelor lor.
În acorduri clasice, voluntarii au povestit unui public receptiv care sunt avantajele amplasării celor trei pubele colorate şi ale folosirii corecte a acestora. Mulţumim susţinătorilor viatadupacolectare.ro!
Viatadupacolectare.ro este o campanie naţională, lansată în mediul online din mai 2009 la iniţiativa MaiMultVerde și Coca-Cola HBC România şi în parteneriat cu Eco-Rom Ambalaje SA. Campania îşi propune crearea unui sistem de colectare selectivă a deşeurilor de către autorităţi prin mobilizarea unui număr cât mai mare de solicitanţi al acestuia şi crearea unui mediu mai curat şi civilizat.
Taguri: bucuresti, concert, eric clapton, mascote, muzica, scrisoare catre primarie, scrisoare pentru colectare selectiva a deseurilor, viatadupacolectare.ro, voluntariat
31.08.2009 | 1 comentariu | Postat de MaiMultVerde in Proiect
AICI ODIHNESC PLASTICUL, STICLELE, HÂRTIA ŞI CARTONUL ÎNTRU VIAŢA VEŞNICĂ DUPĂ COLECTARE!
Vino să trimiţi o scrisoare de rămas bun pentru viaţa după colectare a celui ce ne-a fost ambalaj, model de PET şi preaiubit deşeu în viaţa pământească!
Marţi, 1 septembrie, la ”Ziua culturală adfel” din cadrul festivalului de publicitate neconvenţională ADfel de pe terasa ‘La Motoare‘, de la ora 16:00, MaiMultVerde vă invită, cu eterne regrete, la priveghiul deşeurilor decedate din cauza lipsei tomberoanelor de colectare selectivă din oraş.
Te aşteptăm solemn să vii cu o tradiţională floare de plastic:), ce va ajunge în viaţa dupa colectare alături de trupul reciclabil al defunctului.
Te vom păstra mereu în memoria colectării selective,
Familia MaiMultVerde
ADfel este primul festival de publicitate neconventionala din Romania, organizat de IQads si 24-FUN. Ajuns la a patra editie in 2009, evenimentul isi propune ca in fiecare an, timp de o saptamana, sa promoveze gandirea alternativa in publicitate si metodele neconventionale prin care brandurile isi comunica mesajele catre consumatori.
Taguri: adfel, iqads, maimultverde, priveghiul deseurilor, scrisoare pentru colectare selectiva a deseurilor, viatadupacolectare.ro, ziua culturala adfel